Little things.

Întotdeauana am fost fata ciudată, neobişnuită, care îşi căra cu ea cărţile, visele şi bucăţile ce au mai rămas din inimă. Un mic geniu care se ascundea sub masca inocenţei şi a visării. Sunt acea fată care stă deoparte şi priveşte filmul, neavând niciun rol. Acea persoană care nu a avut parte de primul sărut, primul fum din prima ţigară, prima plimbare în doi, prima persoană pentru care m-aş trezi dimineaţa. Iubesc cafeaua, deşi ştiu că nu e bună. Iubesc oameni, deşi ştiu că voi ajunge rănită. Am fost născută să fiu cealaltă din viaţa ta, să am un suflet de piatră, un zâmbet rece.. dar nişte ochi calzi. Dacă ţi-aş spune că sunt aici pentru tine, poate te-ai iubi şi tu, aşa cum o fac eu. Poate te-ai vedea prin ochii mei, şi te-ai trata mai bine. Poate, dacă pentru o secundă m-ai asculta, ţi-aş spune lucruri mici, dar importante. Ştiu că iubeşti ceaiul, de-aia te iubesc şi eu. Urăşti cafeaua dar nu mă deranjează. Mâna ta se potriveşte cu a mea, de parcă ar fi fost făcute una pentru alta. Când zâmbeşti, îmi aduci aminte de fericirea pe care eu am pierdut-o. Citeşti fără să îţi pese, auzi fără să asculţi. Te iubesc. Niciodată nu aş fii îndrăznit să-ţi spun aceste lucruri neimportante, dar dacă cumva, le-aş spune, să ştii că ele te alcătuiesc pe tine, iar tu pentru mine eşti perfect!

Scoasă din tranşa gândurilor de un claxon slab auzit din traficul New York-ului, am tresărit la atingerea unor mâini reci pe spatele meu osos. Simţind mirosul de ţigară şi alcool, amestecat cu mentă şi ciocolată, inima îmi tresăltă. Sec. Gol. Două cuvinte erau deajuns ca să ne descrie perfect. Era filmul meu, scris de mine, jucat de mine. Mintea-mi bolnavă izbuti a face ceea ce mulţi nu au făcut, şi-a croit singură drumul. Însa, în drumul spre veşnica singurătate şi infernul temut de toţi, am ajuns să dau la un moment dat, de nişte resturi de sentimente şi gânduri, care odată alcătuiau o suflare de om. Era EL. EL care a dat culoare filmului meu, EL cu care am împărţit prima ţigară, primul sărut, prima bucată de fericire. Era EL, pentru care aş fi dat tot filmul vieţii mele doar ca să fie al meu. EL, cu mâinile reci şi sufletul cald. EL, cu care aş împarte şi ultima bucată de ciocolată rămasă. Din păcate lumea nu ştia asta, şi vezi tu, eu vroiam să urlu în gura mare că-l iubesc, că e al meu şi eu a lui. Că filmul acesta nu era un alt film prost. Era un film despre toamna sufletului oricărei adolescentine. Dar oare, câţi ar întelege asta?!
Vreţi să vă povestesc despre filmul vieţii mele?!
Nu, nu e un alt film din anii '80. S-a întâmplat, chiar, undeva într-un colţişor al minţii mele, în zilele în care obişnuiam să visez orice. Luam ca de obicei ceaiul, pe balconul micului meu apartament. Având o privelişte superbă a Parisului.